• Proiectul organizează patru tabere internaționale de tineret, câte una în fiecare teritoriu partener, cu tematica principală a conștientizării schimbărilor climatice și identificării soluțiilor pentru reducerea acestora.
  • Se achiziționează biciclete, biciclete electrice și echipamente pentru tabere, care sunt utilizate de participanți pentru promovarea unui stil de viață sănătos și reducerea emisiilor de CO₂.
  • Tinerii participă la drumeții pe bicicletă, întreceri sportive și concursuri de cultură generală pe tema schimbărilor climatice, care stimulează implicarea și învățarea practică.
  • Se desfășoară ateliere de gătit tradițional și activități care promovează consumul de produse locale și avantajele lanțurilor scurte de aprovizionare.
  • În cadrul taberelor au loc workshopuri tematice privind schimbările climatice și ateliere creative de reutilizare a deșeurilor, care încurajează comportamente responsabile față de mediu.
  • Proiectul include participarea la un eveniment internațional privind dezvoltarea rurală și derularea unei campanii online de sensibilizare, care sporesc vizibilitatea și impactul mesajelor privind protecția mediului.

Prezentarea generală a proiectului

Scopul proiectului este organizarea de tabere pentru tinerii din teritoriul fiecărui partener, scopul acestora fiind de a promova mijloacele de deplasare alternative, contribuind astfel la reducerea consumului de CO2. Mai mult, scopul acestor tabere este de a prezenta efectele schimbărilor climatice, tinerilor participanți și de a-i face pe aceștia să conștientizeze importanța acestora pentru mediu și sănătate. În acest sens, tinerii vor participa la tabere care vor promova un stil de viață sănătos, cu accent pe mișcare – vor fi achiziționate biciclete care vor fi utilizate în cadrul acestor tabere. Astfel, tinerii participanți vor utiliza bicicletele pentru a face mișcare, pentru a conștientiza importanța unor surse de deplasare alternative și de a reduce emisiile de CO2.

În aceste tabere ne dorim ca tinerii să fie conștienți de consecințele schimbărilor climatice și de cât de important este mersul cu bicicleta pentru a-l combate și a avea un stil de viață sănătos. Mai mult, aceste tabere vor facilita un schimb de experiență și bune practici între tinerii din teritoriile partenere, fiind o modalitate a crea networking și de a colabora pe viitor pentru a răspândi informații cu privire la schimbările climatice și importanța conștientizării acestora.

 

Obiectivele principale ale proiectului

1. Organizarea unor vizite de studiu în teritoriile partenerilor

2. Achiziționarea echipamentelor pentru tabere, cu scopul participării tinerilor la tabere sportive.

3. Organizarea unei tabere pentru tineri, în fiecare teritoriu partener, având ca temă principală – combaterea schimbărilor climatice.

4. Participarea la un eveniment internațional privind dezvoltarea rurală.

Despre Cooperare – LEADER 19.3

Scopul acestei submăsuri este finanțarea proiectelor de cooperare transnațională (dintre România și alte state europene) și de cooperare interteritorială (în cadrul teritoriului României) între GAL-uri din România și parteneriatele de tip DLRC (Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității) sau alte parteneriate, ca de exemplu un grup de parteneri publici și privați locali pe un teritoriu rural/urban, care implementează o strategie de dezvoltare locală.

Metodologie de selecție participanți în cadrul proiectului – publicată 27.06.2024

Această Metodologie de selecție este elaborată în cadrul proiectului „Children and youth camp-Developing common tools to decrease the consequences of climate change”, pentru buna organizare și defășurare a activităților propuse pentru Activitatea 3 – Organizarea a 4 tabere de tineret.

Taberele „Children and Youths Camp” – experiențe pentru un viitor mai verde

Tabăra „Children and Youths Camp” – GAL Napoca Porolissum

18–21 august 2024 – Beliș, teritoriul GAL Napoca Porolissum, județul Cluj

Tabăra LEADER PEDALEAZĂ a debutat cu energie și voie bună în teritoriul GAL Napoca Porolissum, oferind tinerilor patru zile de aventură, învățare și conectare cu natura. Participanții au explorat trasee pe bicicletă prin zone naturale spectaculoase, promovând mobilitatea verde și descoperind importanța unui stil de viață sustenabil. Timpul petrecut în aer liber a fost completat cu sesiuni educative despre schimbările climatice și gesturile simple care pot contribui la protejarea mediului.

În atelierele creative, copiii și-au exprimat imaginația pictând căni personalizate – suveniruri simbolice ale taberei – și confecționând brățări ale prieteniei, pline de culoare și semnificație.

Atmosfera a fost una caldă, deschisă și cooperantă, activitățile desfășurându-se alături de partenerii noștri de proiect: GAL Lider Bistrița-Năsăud, GAL Lunca Joasă a Siretului și GAL Aytos (Bulgaria). Schimbul de experiență dintre tineri a fost autentic și valoros, punând bazele unor prietenii internaționale.

Mulțumim tuturor participanților și colaboratorilor care au contribuit la reușita acestei tabere! A fost doar începutul unei veri cu adevărat verzi.

Tabăra „Children and Youths Camp” – GAL Lider Bistrița-Năsăud

22–25 august 2024 – Cormaia, Sângeroz-Băi, teritoriul GAL Lider Bistrița-Năsăud, județul Bistrița-Năsăud

Cormaia și Sângeorz-Băi au devenit locuri de întâlnire pentru tineri din România și Bulgaria, participanți din teritoriile partenerilor: GAL Napoca Porolissum, GAL Lunca Joasă a Siretului și GAL Aytos. Aceștia au fost implicați într-un program educativ și recreativ, construit în jurul temelor schimbărilor climatice, mobilității durabile și apropierii de natură.

Tabăra a cuprins sesiuni interactive de discuții despre impactul acțiunilor umane asupra mediului, precum și activități practice, cum ar fi plimbări cu bicicleta, explorarea biodiversității locale și ateliere de conștientizare privind stilul de viață sustenabil.

Pe lângă latura educativă, participanții au fost implicați în ateliere creative – de realizat brățări și pictură pe căni – și în activități culturale care au pus în valoare tradițiile locale. Oaspeții au fost întâmpinați cu produse tradiționale la PGL La Maria din Poiana Ilvei, iar atmosfera de comunitate a fost întregită de o paradă a portului popular și de dansuri tradiționale. Experiența s-a încheiat cu o sesiune de feedback și reflecție asupra tematicii proiectului, urmată de o ultimă plimbare cu bicicleta – un simbol al mobilității curate și al reconectării cu natura.

Mulțumim tuturor participanților și colaboratorilor care au contribuit la reușita acestei tabere! 

 GAL Napoca Porolissum a avut onoarea de a fi partener în proiectul Children and Youths Camp și de a participa la tabăra internațională desfășurată în perioada 18–22 iulie 2025, în Bulgaria, alături de partenerii noștri de la GAL Aytos.

Timp de cinci zile, tineri din România și Bulgaria au fost implicați într-o serie de activități educative și recreative, menite să dezvolte conștiința ecologică, spiritul de echipă și cooperarea internațională. Participanții au avut ocazia să învețe despre importanța protejării mediului și a unui stil de viață sustenabil, prin activități interactive, desfășurate în mijlocul naturii.

Activitățile desfășurate în cadrul taberei au inclus:

  • Tururi ghidate cu bicicleta

  • Ateliere tradiționale și de creație

  • Cursuri interactive despre schimbările climatice și dezvoltarea durabilă

  • Evenimente culturale și proiecții de film în aer liber

Această experiență a demonstrat cât de valoroasă este implicarea tinerilor în proiecte care promovează educația ecologică, schimbul de bune practici și colaborarea transfrontalieră.

Mulțumim partenerilor noștri de la GAL Aytos pentru organizarea impecabilă, ospitalitate și deschiderea de a construi împreună proiecte care aduc un impact real în comunitățile noastre.

În perioada 15–18 iulie 2025, GAL Lunca Joasă a Siretului a fost gazda celei de-a doua tabere din cadrul proiectului Children and Youths Camp – Developing common tools to decrease the consequences of climate change. La eveniment au participat tineri din România și Bulgaria, inclusiv din partea Asociației GAL Napoca Porolissum.

Timp de patru zile, participanții au luat parte la activități variate care au combinat educația ecologică, sportul și creativitatea:
• Competiții sportive verzi și drumeții cu bicicleta
• Ateliere despre apă, prim ajutor și schimbări climatice
• Activități de ecologizare a malurilor râului Siret
• Ateliere de fotografie, gastronomie locală și modă din materiale reciclate
• Seri de cinema în aer liber cu tematică ecologică

Tabăra a fost o experiență completă – educativă, recreativă și inspirațională. A oferit un spațiu de dialog și colaborare între tineri preocupați de mediu, sănătate și viitorul comunităților din care fac parte.

Mulțumim gazdelor noastre de la GAL Lunca Joasă a Siretului pentru organizarea atentă și pentru atmosfera caldă în care s-au format prietenii și idei valoroase.

Partenerii proiectului

GAL Napoca Porolissum (România) – lider de parteneriat
GAL Lider Bistrița-Năsăud (România) – partener
GAL Lunca Joasă a Siretului (România) – partener
GAL Aytos (Bulgaria) – partener

Proiect finanţat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Submăsura 19.3 - Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală ( GAL)

Urmărește proiectul Children and Youths Camp și în social media!