- Proiectul a dezvoltat planuri locale de adaptare la incendiile forestiere pentru comunitățile rurale din România, Bulgaria, Italia și Spania, implicând atât autoritățile, cât și societatea civilă.
- Au fost create materiale didactice, cursuri și instrumente digitale care au sprijinit prevenirea și limitarea efectelor dezastrelor forestiere, prin metode practice și de învățare la distanță.
- Proiectul a organizat sesiuni internaționale de instruire, simulări de incendii de pădure și un seminar transnațional, care au crescut reziliența comunităților rurale și capacitatea lor de reacție în fața urgențelor climatice.
Contract de finanțare nr. 2021-2-RO01-KA210-ADU-000048826
Proiect forest adapt:
Rural community adapts to natural forest fires!
Motivele alegerii proiectului
În ultimele decenii, Europa s-a confruntat cu o creștere a frecvenței și a gravității pericolelor naturale legate de condițiile meteorologice și climatice, cum ar fi secetele, incendiile forestiere, valurile de căldură și precipitațiile abundente. Fără eforturi de reducere rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră și de prevenire eficientă a riscului climatic, se preconizează că aceste tendințe vor continua și vor fi amplificate de schimbările socio-economice și de mediu.
Incendiile forestiere sunt esențiale pentru multe ecosisteme, de exemplu pentru reînnoirea pădurilor, pentru a contribui la controlul daunelor cauzate de insecte și boli și pentru a reduce acumularea de combustibil și, prin urmare, intensitatea viitoare a incendiilor. Cu toate acestea, incendiile frecvente și la scară largă au un impact negativ asupra calității aerului și a apei, biodiversității, esteticii solului și peisajului. Incendiile forestiere amenință, de asemenea, atenuarea schimbărilor climatice, deoarece eliberează cantități mari de gaze cu efect de seră și pot provoca daune economice și pierderi de vieți omenești. Riscul de incendiu depinde de mulți factori, inclusiv de condițiile climatice. Se preconizează că schimbările climatice vor avea un impact puternic asupra riscului de incendiu forestier în Europa, așa cum recunoaște strategia UE asupra adaptării la schimbările climatice.
Obiectivele proiectului
- Aducerea viziunii europene la nivel local în domeniul adaptării la incendiile forestiere naturale prin crearea unei mici rețele comune de cooperare, capabilă să răspundă în mod eficient la dezastrele locale cauzate de incendiile forestiere naturale și să gestioneze proiecte de succes în acest domeniu
- Facilitarea adaptării rapide și eficiente a comunităților rurale partenere la incendiile forestiere naturale prin elaborarea Planului local de adaptare la incendiile forestiere naturale cu scopul de a preveni, limita efectele și reabilita ecosistemele afectate de incendii.
- Motivarea și permiterea comunității locale incluzive de adulți a partenerilor să învețe abilități tehnice și de viață specifice necesare pentru a fi rezilienți și adaptabili în fața dezastrelor provocate de incendiile forestiere prin sesiuni de învățare eficiente bazate pe “Planul local de adaptare la incendiile forestiere” și alte materiale didactice.
- Creșterea gradului de conștientizare cu privire la efectele schimbărilor climatice și adaptarea la incendiile forestiere naturale prin comunicarea și transferul rezultatelor proiectului către comunități similare și părți interesate de la toate nivelurile. Crearea unei societății civile formate din adulți și persoane dezavantajate, dotate cu abilități ce permit limitarea fenomenelor. Adaptarea comunităților locale la evenimentele de incendii forestiere naturale. Conștientizarea comunităților rurale cu privire la efectele schimbărilor climatice.
Grupurile țintă ale proiectului
Pentru aceasta, ne vom adresa următoarelor categorii țintă:
- Personalul provenit din organizații decizionale/instituții de intervenție de stat și private din regiune care să facă parte din acțiunile de prevenire/intervenție în caz de incendii.
- Societatea civilă, respectiv adulții de toate vârstele care trăiesc în comunități rurale, în special cei mai apropiați de păduri și zone îndepărtate, din care unii dintre ei au dificultăți socio-economice și dizabilități/probleme de sănătate
Prin proiect încercăm să reunim întreaga comunitate rurală într-un efort de a dezvolta o modalitate eficientă de adaptare la amenințarea unui potențial incendiu forestier.
Descrierea rezultatelor
Crearea unei rețele comune de cooperare capabilă să răspundă în mod eficient dezastrelor locale cauzate de incendiile forestiere naturale și să gestioneze proiecte de succes. Personal organizatoric comunitar calificat, capabil să prevină, să limiteze și să reabiliteze ecosistemele afectate de incendii.
STRATEGIA UE DE ADAPTARE (2020) este un răspuns al provocărilor rapide legate de schimbările climatice care provoacă evenimente fără precedent, cum ar fi incendiile forestiere, indicând faptul că autoritățile de la toate nivelurile trebuie să elaboreze strategii și planuri de adaptare.
Obiectivele stabilite de proiect permit un răspuns rapid și eficient la nivelul comunităților locale în caz de incendii forestiere naturale, sporind gradul de conștientizare cu privire la provocările legate de schimbările climatice.
Incluziune și diversitate: Proiectul promovează incluziunea socială adresându-se adulților care trăiesc în comunități rurale mai apropiate de păduri și zone îndepărtate, având dificultăți socio-economice și dizabilități/probleme de sănătate, creând medii incluzive care să răspundă nevoilor comunității mai largi: adaptarea la schimbările climatice, incendiile forestiere.
Dezvoltarea unor centre de învățare orientate spre viitor: Proiectul va crea medii locale de învățare bazate pe digitalizare și practică în fiecare țară parteneră, care promovează incluziunea socială și implicarea civică, atrăgând comunitatea rurală în abordarea învățării, care să permită adulților să dobândească abilitățile de viață necesare pentru a fi rezilienți și adaptabili în fața schimbărilor și nesiguranței: incendiile forestiere.
Scopul proiectului
În acest context, scopul proiectului este de a reuni comunitățile rurale locale din România, Bulgaria, Italia și Spania (considerate a fi afectate de pericolul de incendiu) pentru elaborarea “Planului local de adaptare la incendiile forestiere” și crearea unor medii de învățare locale internaționalizate prin pregătirea populației comunitare și a personalului organizatoric pentru prevenirea și limitarea efectelor incendiilor forestiere naturale. Prin conceperea acestui proiect, comunitățiler urale locale din țările partenere vor beneficia de colaborare internațională pentru a crea rezultate capabile să minimizeze riscul și să limiteze efectele incendiilor forestiere, precumși să conștientizezeprovocarea majoră legatăde schimbările climatice, incendiile forestiere și transferul rezultatelor către alte comunități europene potențial afectate de același pericol.
Motivation for the Project
Over the past decades, Europe has experienced an increased frequency and severity of weather- and climate-related natural hazards such as droughts, forest fires, heat waves and heavy precipitation. Without efforts to rapidly reduce GHG emissions and efficiently prevent the climate risk these trends are projected to continue and be amplified by socio-economic and environmental changes.
Forest fires are essential for many ecosystems, for instance for forest renewal, to help control insect and disease damage, and to reduce the build-up of fuel and thus future fire intensity. However, frequent and large-scale fires have negative impacts on air and water quality, biodiversity, soil and landscape aesthetics. Forest fires also threaten climate change mitigation, as they release large amounts of greenhouse gases, and they can cause economic damages and loss of human lives.
Fire risk depends on many factors including climatic conditions. Climate change is expected to have a strong impact on forest fire risk in Europe, as recognised by the EU strategy on adaptation to climate change. To monitor trends in forest fires, the European Forest Fire Information System (EFFIS), reports on the number of fires and the burnt area, with data on the latter being considered more robust and policy-relevant.
Project’s Objectives
- Bring the European dimension to the local level in the field of adaptation to natural forest fires through creation of small joint cooperation network capable to respond in an effective manner to local disasters caused by natural forest fires and manage successful projects in this area
- Enable rapid and efficient adaptation of partner’s rural communities to natural forest fires by developing Local Adaptation Plan for natural forest fires aiming to prevent, limit the effects and rehabilitate ecosystems damaged by fire.
- Motivate and enable partners’ inclusive rural local community of adults to learn specific technical and life-skills necessary to be resilient and adaptable in the face of forest fires disasters through effective learning sessions based on “Local Adaptation Plan for forest fires” and additional didactical materials by using mobile and practical learning.
- Raise awareness about climate change effects and adaptation on natural forest fires through communicating and transfer of the project results to similar communities and interested stakeholders at all levels. Civil society adults and especially the disadvantaged are equipped with life skills which make them capable of action and limiting the effects of natural forest fires. Adapted local communities to natural forest fires events capable to take preventive actions and limit the effects and rehabilitate ecosystems damaged by fire. Aware rural communities of climate change effects and adaptation to natural forest fires.
The Target Groups of the Project
- Staff coming from decisional/ interventional state and private organizations in the region must be part of preventing/interventional actions in case of forest fires.
- Civil society, respectively adults of all ages living in rural communities, especially those nearest to forests and remote areas, from which some of them have socio-economic difficulties and disability/health problems.
Through this project we try to bring together the whole rural community in an effort to develop an effective way to adapt to the threat of a potential forest fire.
Outcomes Description
Joint cooperation network capable to respond in an effective manner to local disasters caused by natural forest fires and manage successful projects. Skilled community organizational staff capable to prevent, limit and rehabilitate ecosystems damaged by natural fires.
EU ADAPTATION STRATEGY (2020) is a response to rapid climate change challenges, causing unprecedented events, such as forest fires, indicating that authorities at all levels must develop adaptation strategies and plans in order to prevent future events such as forest fires or climate changes.
The objectives set by the project enable rapid and efficient response at the level of local communities in case of natural forest fires, raising awareness about climate change challenges.
PARTENERII PROIECTULUI
Disclaimer
Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.
The content of this material is the sole responsibility of the authors, and the National Agency and the European Commission are not responsible for the way in which the content of the information will be used.